Învingătoare la 10 ani!

Este un adevăr universal recunoscut că meseria de profesor este una dintre cele mai frumoase si importante. Zilnic este plină de provocări!
Oricât de mică ar fi experiența, atunci când elevii tăi nu vor să mai plece acasă după terminarea orei întrucât vor să mai rămână alături de tine, îți oferă o mulțumire sufletească specială. Înseamnă că le-a plăcut și că vor mai veni…

-Dragii mei, le-am spus la primul meu curs, prefer să mă strigați simplu pe nume, decât să îmi spuneți Doamna (și numele). Aici nu suntem la școală, așa că vă las pe voi să hotărâți cum doriți să îmi spuneți.
-Hi, hi! Se aud râsete… Doamna vrea să pară mai tânără! Exclamă râzând o elevă :))

Am râs și eu, mai ales atunci când m-am întors acasă și le-am povestit alor mei. Tot atunci fetița mea m-a privit curioasă și mi-a zis :

– Mami, râzi? Râzi, zi ?

Ea nu mă mai văzuse de foarte mult timp râzând… Am luat -o în brațe și am râs împreună! Mi -a plăcut să o văd așa fericită!

E aproape o lună de când nu mai știu de capul meu…Dar ea e mică… Nu știe…

Ca mamă, mă simt binecuvântată, iar ca profesoară mă simt onorată! Îi educ așa cum îmi doresc să fie și copiii mei la rândul lor educați! Sunt conştientă de faptul că am posibilitatea să îmi pun amprenta asupra caracterelor lor și să le modelez sufletele.
Poate vreodată în viața lor își vor aduce aminte că într-o zi profesoara de E.C.D i-a învățat de bine… ori de câte ori le-a vorbit despre pace și toleranță, despre ură și agresivitate, despre prietenie, despre drepturile copilului dar și despre obligații, despre protejarea mediului înconjurător, despre unitate și diversitate… Despre valori morale și sociale…

Ștefania a fost prima mea elevă. M-a reținut încă de la cursul de engleză, de atunci de când am intrat în sală și m-am prezentat și i-am invitat să se înscrie la cursurile mele. Tot Ștefania a fost cea care le-a povestit colegilor ei despre cât de mult ii plac cursurile mele și i-a convins și pe ei să se înscrie şi ulterior să participe.

O apreciez enorm, e o fetiță singură… Părăsită de părinți. Are 10 ani și un frățior de aproape 2 ani. Ambii cresc cu bunica lor, o femeie preocupată permanent de educația și sănătatea copiilor.
Am cunoscut-o atunci când a adus fișa de înscriere a Ștefaniei. Mi-a povestit că mama lor i-a părăsit, iar despre tatăl lor nu știe absolut nimic.

Revin la micuța mea elevă și vreau să subliniez faptul că este un copil deosebit! La școală are rezultate bune, iar în timpul liber urmează cursuri de dans, engleză, informatică, iar de puțin timp frecventează și cursurile mele.

Nu are tabletă şi nici calculator, e altfel decât majoritatea copiilor din ziua de azi. Este o fetiță simplă, ambiţioasă şi cu aspirații nobile. Mi-a spus că într-o zi vrea să ajungă medic. După părerea mea este o învingătoare! La doar 10 ani luptă pentru o viaţă mai buna!

Într-o altă zi i-am dat un chestionar să îl completeze și tare mult m-a impresionat răspunsul ei… Vrea să învețe ca să îi asigure frățiorului ei un trai decent. Așa ceva…

În desenul de mai jos a exprimat câteva dintre drepturile copiilor. Dreptul la sănătate, dreptul la jocă, dreptul la educaţie, dar şi dreptul la protecţie. E uimitor cum a descris ea protecţia…O mamă care îi întâmpină atunci când ea şi frăţiorul ei vin de la şcolă…o mamă care îi aşteaptă pe partea cealaltă a drumului…în loc să îi ţină de mână…

Iar mai jos a exprimat iubirea, pacea şi toleranţa…

Mi- am propus să o sprijin cât de mult pot! Spre deosebire de ceilalți copii, ea nu are copilărie…

Pe 10 aprilie va fi ziua ei…iar eu am o mare dilemă… Mă gândesc ce cadou să îi ofer….Nici nu știu ce anume ar bucura-o mai tare….

Facebook Comments

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *