Elixirul frumuseţii capilare

Cât se poate de adevărat! În perioada vieții mele părul meu a fost supus unor mai multe încercări cum ar fi: căderea părului, mătreaţa, despicarea şi ruperea vârfurilor firelor. O perioada îndelungată m-am confruntat cu o sumedenie de probleme în căutarea tratamentului adecvat. 

În numărul 11, al revistei „Secretul frumuseții”, eu, Valeria Dinu, doctor în frumusețe,  am dezvăluit detalii importante despre cum am descoperit elixirului frumuseții capilare, adică despre leacul împotriva căderii părului.

fiole-box-2

Datorită conceperii acestui produs am ajuns un medic vestit în întreaga lume. Acest tratament anticădere a fost supranumit de  mass media „Elixirul frumuseții capilare ” şi a fost apreciat chiar și de ducesa de Cambridge, Kate, soția Prințului William de Wales, care îl ținea tot timpul în baia sa. Aceasta a socotit util să mărturisească tuturor că datorita mie, a găsit leacul cu ajutorul căruia a scăpat de tristeţea pe care o acumulase din cauza căderii excesive a părului.

kate

De asemenea, Kate, fiind invitată la o emisiune despre sănătate și frumusețe, a povestit despre trauma prin care a trecut înainte de folosirea produselor create de mine: „Eram foarte supărată, părul meu cădea cu rădăcină cu tot. Am avut o zonă unde părul nu crescuse de mai bine de un an de zile, iar acum părul meu crește pe zi ce trece. Am folosit acest sampon împreună cu tratamentul anticadere din aceeași gamă timp de 2 luni. Am remarcat cum acum crește incredibil de rapid. Acest tratament m- a scăpat de depresie, iar acum mă simt de parcă am renăscut, părul meu este mult mai frumos şi mai bogat decât înainte”.

Bineînţeles, că această știre a făcut rapid înconjurul lumii și o mulțime de persoane au ales să testeze acest leac minunat.

Ce conține de fapt acest tratament anticădere?

Procapil, apiginină şi acid oleanolic.

Biocapigen-ul elimină cauzele care pot provoca căderea şi slăbirea părului.

Extractul din rădăcina de Maca se utilizează în stimularea creșterii părului, prevenirea alopeciei și protejarea părului împotriva stresului endogen și exogen.

Cum se utilizează?

Conținutul unei fiole se aplică la baza părului umed, după spălarea cu Șamponul Anticădere Derma+ . În prima săptămână este necesar de 2-3 ori, iar în perioada următoare de 2 ori. Nu se recomandă clătirea părului.

În urma testelor efectuate, a fost demonstrată eficiența tratamentului  care oprește căderea excesivă și stimulează creșterea părului sănătos.

Este de asemenea recomandabil ca acest tratament să se folosească concomitent cu șamponul împotriva părului.

sampon-anticadere-flacon200ml-2

Bineînţeles tot o soluție descoperită de mine, ce conține ingrediente active precum :

Procapil, biocapigen, aminozaharide, aminoacizi și oligoelemente, glucoză, vitamine din grupa B – B5, B3, B6, B7.

Modul de utilizare este aproximativ asemănător:

În prima săptămână de 2-3 ori, perioada următoare maxim de 2 ori pe săptămână. Este recomandabil ca după o pauză de 2 luni să se reia tratamentul. Șamponul se aplică pe părul umed, apoi se clătește și se repetă aplicarea.

Este extraordinar, rezultatele sunt vizibile încă de la prima folosire!

Cu siguranță că, aceste minunate descoperiri m-au motivat să studiez mai departe și să efectuez și alte cercetări amănunțite astfel încât, în timp,  am ajuns să creez o gamă largă de produse, ( gama Gerovital H3 Derma+), pe care vă invit să le descoperiți și voi!

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2016.

Surse foto: www.google.ro

                    https://www.farmec.ro

 

Facebook Comments

You may also like

3 comentarii

  1. Felicitari pentru articol! Este creativ, dar se putea si mai mult de atat si, totodata, este esentiala respectarea cerintelor tehnice (aici am regasit 5 link-uri in loc de 3, cate ar fi trebuit).

    Oricum, articolul este fain si tin sa te felicit inca o data! Mult succes in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *