Cum a fost la Webstock 2017

Sunt bucuroasă că am reusit să particip și anul acesta la evenimentul Webstock, deoarece m-am întors acasă cu mai multe cunoștiințe despre media, artă și comunicare, dar și cu multe surprize plăcute din partea sponsorilor.

După părerea mea, cea mai interesantă parte a reprezentat-o conferința (momentele cu Lucian Mândruță, Marius Manole și reprezentanții MAPN).

De reținut : “Nu există să schimbați pe cineva. Ever. Nu se va întâmpla”– Mîndruță

De asemenea, foarte interesantă a fost partea despre Invictus Games, competiția destinată soldaților răniți în operațiuni din lumea întreagă.

Laurențiu Șerban este căpitanul lotului Invictus România și a rămas fără piciorul drept și o parte din mâna stângă în 2006, în Afganistan. Acesta a călcat pe un explozibil improvizat în timp ce încerca să-și salveze camarazii. Pe 25 septembrie 2017, Laurențiu Șerban a obținut medalia de bronz la proba de 1500 de metri. Felicitări!!!

Mi-a părut rău că domnul dr.Cătălin Cîrstoveanu nu a mai putut participa la conferință din cauza unei urgențe medicale. Eram curioasă despre ce va povesti…

Din păcate, am fost dezamăgită de persoanele care au părăsit sala înainte de final, au creat multă dezordine și foarte mare gălăgie pe hol…au fost și persoane needucate care și-au lăsat gunoaiele( paharele de cafea, cutii de înghețată) sub scaune…

Felicitări organizatorilor pentru toată munca depusă, până la urmă a fost un eveniment reușit!

Aștept cu nerăbdare următoarea ediție Webstock, se vor sărbători 10 ani și sunt sigură că vor fi multe momente de neuitat!

Facebook Comments

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *