Cum a fost la Webstock 2017

Sunt bucuroasă că am reusit să particip și anul acesta la evenimentul Webstock, deoarece m-am întors acasă cu mai multe cunoștiințe despre media, artă și comunicare, dar și cu multe surprize plăcute din partea sponsorilor.

După părerea mea, cea mai interesantă parte a reprezentat-o conferința (momentele cu Lucian Mândruță, Marius Manole și reprezentanții MAPN).

De reținut : “Nu există să schimbați pe cineva. Ever. Nu se va întâmpla”– Mîndruță

De asemenea, foarte interesantă a fost partea despre Invictus Games, competiția destinată soldaților răniți în operațiuni din lumea întreagă.

Laurențiu Șerban este căpitanul lotului Invictus România și a rămas fără piciorul drept și o parte din mâna stângă în 2006, în Afganistan. Acesta a călcat pe un explozibil improvizat în timp ce încerca să-și salveze camarazii. Pe 25 septembrie 2017, Laurențiu Șerban a obținut medalia de bronz la proba de 1500 de metri. Felicitări!!!

Mi-a părut rău că domnul dr.Cătălin Cîrstoveanu nu a mai putut participa la conferință din cauza unei urgențe medicale. Eram curioasă despre ce va povesti…

Din păcate, am fost dezamăgită de persoanele care au părăsit sala înainte de final, au creat multă dezordine și foarte mare gălăgie pe hol…au fost și persoane needucate care și-au lăsat gunoaiele( paharele de cafea, cutii de înghețată) sub scaune…

Felicitări organizatorilor pentru toată munca depusă, până la urmă a fost un eveniment reușit!

Aștept cu nerăbdare următoarea ediție Webstock, se vor sărbători 10 ani și sunt sigură că vor fi multe momente de neuitat!

Continue Reading

Micile lucruri din viața noastră

Micile pietre fac muntii mari
Micii pasi pot acoperi mile
Micile acte de bunatate si iubire
Dau lumii surasul ei cel mare

Cuvinte mici pot alina necazul
Micile imbratisari pot usca marile lacrimi
Micile lumanari pot lumina intunericul
Micile amitiri dureaza ani de zile

Micile vise pot duce la maretie
Micile victorii la succes
Micile lucruri in viata
Sunt cele care aduc cea mai mare bucurie.

Continue Reading

Furnicuța muncitoare

În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuţa productivă şi fericită în felul ei. Acolo îşi petrecea zilele Furnicuţa; muncea, muncea cu spor şi canta vesela. Ea era fericită şi firma mergea foarte bine.

Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuţa, a considerat că nu era posibil ca Furnicuţa să lucreze de capul ei, aşa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţă.

Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizeze munca Furnicuţei, şi a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesară angajarea unei Secretare pentru a-l ajutape Scarabeu la citirea şi înregistrarea rapoartelor Furnicuţei. Aşa că au angajat o PĂIENJENIŢĂ care organiza actele şi raspundea la telefon. Între timp, Furnicuţa productivă şi fericită muncea, muncea, muncea…

BONDARUL, directorul general, era foarte mulţumit de rapoartele date de SCARABEU, aşa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune şi pronosticuri. Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentrusupreveghetor… …şi a mai fost nevoie de un nou calculator şi de o imprimantă color. Curând, Furnicuţa productivă şi fericită a început să se plângă de toată hârţogâraia şi de toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca inainte.

BONDARUL, directorul general, văzând aceasta, a considerat că trebuie să ia măsuri. Aşa că a creat postul de şef de departament, acolo unde lucra Furnicuţa productivă şi fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care şi-a făcut un birou nou, modern şi echipat corespunzător. Noul şef de departament avea nevoie de un asistent, care să îl ajute în pregatirea planului strategic şi al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuţa productivă şi fericită.

Furnicuţa nu mai cânta ca înainte, şi era din ce în ce mai stresată. Într-o zi, directorul general, uitându-se peste cifre, şi-a datseama că departamentul unde lucra Furnicuţa nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Aşa că a angajat-o pe BUFNIŢĂ, consultant de specialitate, pentru un diagnostic.

Bufniţa a stat 3 luni la firmă; în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal…”Aşa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUŢA a fost prima pe listă, deoarece era nemulţumită mereu…
Morală: Nici să nu-ţi treacă prin cap sa fii o Furnicuţă productivă şi fericită.

E de preferat sa fii incompetent şi nefolositor. Incompetenţii nu au nevoie de supraveghetor… – toată lumea îşi dă seama de ce. Şi dacă, în ciuda “eforturilor” tale, eşti productiv, să nu arăţi – pentru nimic în lume – că eşti fericit. Asta nu ţi se va ierta!

Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te incăpăţânezi să fii o FURNICUŢĂ PRODUCTIVĂ ŞI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ţii în cârcă bondari, scarabei, paianjeni, gândaci, greieri şi bufniţe în felul acesta.

Continue Reading

Bogăția sufletului

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

Continue Reading

Povestea unui tâmplar

Un meşter tâmplar urma să iasă la pensie după o carieră lungă, dedicată construirii caselor. Însă, la începutul carierei de tâmplar, când lucra pentru un cunoscut antreprenor, acesta i-a cerut să-i facă o promisiune specială.
Tâmplarul a trebuit să-i promită antreprenorului ca fiecare casă pe care urma să o construiască avea să o considere că pe cel mai important proiect pe care l-a primit vreodată. A trebuit să promită să construiască fiecare casă cu dăruire, grijă şi dragoste.
Înainte să se pensioneze, tâmplarul s-a dus la biroul şefului că să-l înştiinţeze ca locuinţa la care lucra avea să fie ultima din carierea lui.

Şeful i-a spus că-i pare rău că pleacă de la ei şi l-a rugat, dacă se poate, să-i facă o ultimă favoare. “Mai construieşte încă o casă”, i-a cerut angajatorul, “după care poţi să te pensionezi.”

Tâmplarul, care-l respecta foarte mult pe şeful lui, a acceptat şi s-a apucat imediat să construiască noua casă.

Însă, spre deosebire de toate casele pe care le construise de-a lungul anilor, acum nu s-a mai folosit de toate cunoştinţele sale şi a aplicat tot felul de metode rapide ca să termine casa în timp record şi să se pensioneze repede. A făcut treabă de mântuială, a folosit materiale de calitate inferioară şi s-a grăbit să termine lucrarea.

În câteva săptămâni, casa a fost gata, iar tâmplarul s-a dus să-l înştiinţeze pe şeful lui.

“Mulţumesc că ai făcut asta pentru mine”, i-a spus şeful, cu blândeţe în glas. Apoi i-a dat tâmplarului cheile de la uşa casei. “Sunt cheile tale. Casa pe care tocmai ai construit-o e cadoul meu de pensionare pentru tine, ca semn de respect pentru toţi aceşti ani de trudă şi dăruire.”

Tâmplarul a încremenit de uimire. Nu-i venea să creadă că locuinţa pe care tocmai o terminase era a lui. Dacă ar fi ştiut, şi-ar fi dat toată silinţa s-o facă mai bună.

Tâmplarul a încălcat cea mai importantă promisiune pe care şi-o luase faţă de angajator şi de el însuşi, promisiunea că-şi va face meseria cât mai bine, cu toată măiestria de care era capabil.

Şi, fiindcă şi-a încălcat acest angajament esenţial, a ajuns să locuiască în singură casa prost făcută din toate câte construise în cariera lui.

Aşa se întâmplă şi în viaţa noastră. Nu ne ţinem de promisiuni şi ajungem să trăim în situaţii nu tocmai ideale, situaţii pe care le-am creat noi înşine, prin faptele noastre.

Continue Reading

Învingătoare la 10 ani!

Este un adevăr universal recunoscut că meseria de profesor este una dintre cele mai frumoase si importante. Zilnic este plină de provocări!
Oricât de mică ar fi experiența, atunci când elevii tăi nu vor să mai plece acasă după terminarea orei întrucât vor să mai rămână alături de tine, îți oferă o mulțumire sufletească specială. Înseamnă că le-a plăcut și că vor mai veni…

-Dragii mei, le-am spus la primul meu curs, prefer să mă strigați simplu pe nume, decât să îmi spuneți Doamna (și numele). Aici nu suntem la școală, așa că vă las pe voi să hotărâți cum doriți să îmi spuneți.
-Hi, hi! Se aud râsete… Doamna vrea să pară mai tânără! Exclamă râzând o elevă :))

Am râs și eu, mai ales atunci când m-am întors acasă și le-am povestit alor mei. Tot atunci fetița mea m-a privit curioasă și mi-a zis :

– Mami, râzi? Râzi, zi ?

Ea nu mă mai văzuse de foarte mult timp râzând… Am luat -o în brațe și am râs împreună! Mi -a plăcut să o văd așa fericită!

E aproape o lună de când nu mai știu de capul meu…Dar ea e mică… Nu știe…

Ca mamă, mă simt binecuvântată, iar ca profesoară mă simt onorată! Îi educ așa cum îmi doresc să fie și copiii mei la rândul lor educați! Sunt conştientă de faptul că am posibilitatea să îmi pun amprenta asupra caracterelor lor și să le modelez sufletele.
Poate vreodată în viața lor își vor aduce aminte că într-o zi profesoara de E.C.D i-a învățat de bine… ori de câte ori le-a vorbit despre pace și toleranță, despre ură și agresivitate, despre prietenie, despre drepturile copilului dar și despre obligații, despre protejarea mediului înconjurător, despre unitate și diversitate… Despre valori morale și sociale…

Ștefania a fost prima mea elevă. M-a reținut încă de la cursul de engleză, de atunci de când am intrat în sală și m-am prezentat și i-am invitat să se înscrie la cursurile mele. Tot Ștefania a fost cea care le-a povestit colegilor ei despre cât de mult ii plac cursurile mele și i-a convins și pe ei să se înscrie şi ulterior să participe.

O apreciez enorm, e o fetiță singură… Părăsită de părinți. Are 10 ani și un frățior de aproape 2 ani. Ambii cresc cu bunica lor, o femeie preocupată permanent de educația și sănătatea copiilor.
Am cunoscut-o atunci când a adus fișa de înscriere a Ștefaniei. Mi-a povestit că mama lor i-a părăsit, iar despre tatăl lor nu știe absolut nimic.

Revin la micuța mea elevă și vreau să subliniez faptul că este un copil deosebit! La școală are rezultate bune, iar în timpul liber urmează cursuri de dans, engleză, informatică, iar de puțin timp frecventează și cursurile mele.

Nu are tabletă şi nici calculator, e altfel decât majoritatea copiilor din ziua de azi. Este o fetiță simplă, ambiţioasă şi cu aspirații nobile. Mi-a spus că într-o zi vrea să ajungă medic. După părerea mea este o învingătoare! La doar 10 ani luptă pentru o viaţă mai buna!

Într-o altă zi i-am dat un chestionar să îl completeze și tare mult m-a impresionat răspunsul ei… Vrea să învețe ca să îi asigure frățiorului ei un trai decent. Așa ceva…

În desenul de mai jos a exprimat câteva dintre drepturile copiilor. Dreptul la sănătate, dreptul la jocă, dreptul la educaţie, dar şi dreptul la protecţie. E uimitor cum a descris ea protecţia…O mamă care îi întâmpină atunci când ea şi frăţiorul ei vin de la şcolă…o mamă care îi aşteaptă pe partea cealaltă a drumului…în loc să îi ţină de mână…

Iar mai jos a exprimat iubirea, pacea şi toleranţa…

Mi- am propus să o sprijin cât de mult pot! Spre deosebire de ceilalți copii, ea nu are copilărie…

Pe 10 aprilie va fi ziua ei…iar eu am o mare dilemă… Mă gândesc ce cadou să îi ofer….Nici nu știu ce anume ar bucura-o mai tare….

Continue Reading