Povestea unui tâmplar

Un meşter tâmplar urma să iasă la pensie după o carieră lungă, dedicată construirii caselor. Însă, la începutul carierei de tâmplar, când lucra pentru un cunoscut antreprenor, acesta i-a cerut să-i facă o promisiune specială.
Tâmplarul a trebuit să-i promită antreprenorului ca fiecare casă pe care urma să o construiască avea să o considere că pe cel mai important proiect pe care l-a primit vreodată. A trebuit să promită să construiască fiecare casă cu dăruire, grijă şi dragoste.
Înainte să se pensioneze, tâmplarul s-a dus la biroul şefului că să-l înştiinţeze ca locuinţa la care lucra avea să fie ultima din carierea lui.

Şeful i-a spus că-i pare rău că pleacă de la ei şi l-a rugat, dacă se poate, să-i facă o ultimă favoare. “Mai construieşte încă o casă”, i-a cerut angajatorul, “după care poţi să te pensionezi.”

Tâmplarul, care-l respecta foarte mult pe şeful lui, a acceptat şi s-a apucat imediat să construiască noua casă.

Însă, spre deosebire de toate casele pe care le construise de-a lungul anilor, acum nu s-a mai folosit de toate cunoştinţele sale şi a aplicat tot felul de metode rapide ca să termine casa în timp record şi să se pensioneze repede. A făcut treabă de mântuială, a folosit materiale de calitate inferioară şi s-a grăbit să termine lucrarea.

În câteva săptămâni, casa a fost gata, iar tâmplarul s-a dus să-l înştiinţeze pe şeful lui.

“Mulţumesc că ai făcut asta pentru mine”, i-a spus şeful, cu blândeţe în glas. Apoi i-a dat tâmplarului cheile de la uşa casei. “Sunt cheile tale. Casa pe care tocmai ai construit-o e cadoul meu de pensionare pentru tine, ca semn de respect pentru toţi aceşti ani de trudă şi dăruire.”

Tâmplarul a încremenit de uimire. Nu-i venea să creadă că locuinţa pe care tocmai o terminase era a lui. Dacă ar fi ştiut, şi-ar fi dat toată silinţa s-o facă mai bună.

Tâmplarul a încălcat cea mai importantă promisiune pe care şi-o luase faţă de angajator şi de el însuşi, promisiunea că-şi va face meseria cât mai bine, cu toată măiestria de care era capabil.

Şi, fiindcă şi-a încălcat acest angajament esenţial, a ajuns să locuiască în singură casa prost făcută din toate câte construise în cariera lui.

Aşa se întâmplă şi în viaţa noastră. Nu ne ţinem de promisiuni şi ajungem să trăim în situaţii nu tocmai ideale, situaţii pe care le-am creat noi înşine, prin faptele noastre.

Continue Reading

Învingătoare la 10 ani!

Este un adevăr universal recunoscut că meseria de profesor este una dintre cele mai frumoase si importante. Zilnic este plină de provocări!
Oricât de mică ar fi experiența, atunci când elevii tăi nu vor să mai plece acasă după terminarea orei întrucât vor să mai rămână alături de tine, îți oferă o mulțumire sufletească specială. Înseamnă că le-a plăcut și că vor mai veni…

-Dragii mei, le-am spus la primul meu curs, prefer să mă strigați simplu pe nume, decât să îmi spuneți Doamna (și numele). Aici nu suntem la școală, așa că vă las pe voi să hotărâți cum doriți să îmi spuneți.
-Hi, hi! Se aud râsete… Doamna vrea să pară mai tânără! Exclamă râzând o elevă :))

Am râs și eu, mai ales atunci când m-am întors acasă și le-am povestit alor mei. Tot atunci fetița mea m-a privit curioasă și mi-a zis :

– Mami, râzi? Râzi, zi ?

Ea nu mă mai văzuse de foarte mult timp râzând… Am luat -o în brațe și am râs împreună! Mi -a plăcut să o văd așa fericită!

E aproape o lună de când nu mai știu de capul meu…Dar ea e mică… Nu știe…

Ca mamă, mă simt binecuvântată, iar ca profesoară mă simt onorată! Îi educ așa cum îmi doresc să fie și copiii mei la rândul lor educați! Sunt conştientă de faptul că am posibilitatea să îmi pun amprenta asupra caracterelor lor și să le modelez sufletele.
Poate vreodată în viața lor își vor aduce aminte că într-o zi profesoara de E.C.D i-a învățat de bine… ori de câte ori le-a vorbit despre pace și toleranță, despre ură și agresivitate, despre prietenie, despre drepturile copilului dar și despre obligații, despre protejarea mediului înconjurător, despre unitate și diversitate… Despre valori morale și sociale…

Ștefania a fost prima mea elevă. M-a reținut încă de la cursul de engleză, de atunci de când am intrat în sală și m-am prezentat și i-am invitat să se înscrie la cursurile mele. Tot Ștefania a fost cea care le-a povestit colegilor ei despre cât de mult ii plac cursurile mele și i-a convins și pe ei să se înscrie şi ulterior să participe.

O apreciez enorm, e o fetiță singură… Părăsită de părinți. Are 10 ani și un frățior de aproape 2 ani. Ambii cresc cu bunica lor, o femeie preocupată permanent de educația și sănătatea copiilor.
Am cunoscut-o atunci când a adus fișa de înscriere a Ștefaniei. Mi-a povestit că mama lor i-a părăsit, iar despre tatăl lor nu știe absolut nimic.

Revin la micuța mea elevă și vreau să subliniez faptul că este un copil deosebit! La școală are rezultate bune, iar în timpul liber urmează cursuri de dans, engleză, informatică, iar de puțin timp frecventează și cursurile mele.

Nu are tabletă şi nici calculator, e altfel decât majoritatea copiilor din ziua de azi. Este o fetiță simplă, ambiţioasă şi cu aspirații nobile. Mi-a spus că într-o zi vrea să ajungă medic. După părerea mea este o învingătoare! La doar 10 ani luptă pentru o viaţă mai buna!

Într-o altă zi i-am dat un chestionar să îl completeze și tare mult m-a impresionat răspunsul ei… Vrea să învețe ca să îi asigure frățiorului ei un trai decent. Așa ceva…

În desenul de mai jos a exprimat câteva dintre drepturile copiilor. Dreptul la sănătate, dreptul la jocă, dreptul la educaţie, dar şi dreptul la protecţie. E uimitor cum a descris ea protecţia…O mamă care îi întâmpină atunci când ea şi frăţiorul ei vin de la şcolă…o mamă care îi aşteaptă pe partea cealaltă a drumului…în loc să îi ţină de mână…

Iar mai jos a exprimat iubirea, pacea şi toleranţa…

Mi- am propus să o sprijin cât de mult pot! Spre deosebire de ceilalți copii, ea nu are copilărie…

Pe 10 aprilie va fi ziua ei…iar eu am o mare dilemă… Mă gândesc ce cadou să îi ofer….Nici nu știu ce anume ar bucura-o mai tare….

Continue Reading

Poveste pentru mame

Cand sotul meu m-a anuntat extrem de linistit ca, dupa 11 ani de casnicie, vrea sa divorteze si ca se muta, primul meu gand a fost “Copiii mei!”. Fiul meu avea doar cinci ani, iar fetita patru. Oare i-as putea creste bine, intr-o “familie”? Ca mama singura, voi putea sa am grija de ei si sa ii invat etica si valorile necesare in viata? Nu eram sigura ca ma voi descurca… insa trebuia sa incerc.

Asa ca, in fiecare Duminica mergeam la biserica. In timpul saptamanii imi faceam timp sa le verific temele si discutam foarte des de ce este important sa faca lucrurile corecte. Aveam nevoie de timp si de energie pentru a ii invata tot ce voiam si nici nu imi dadeam seama ca fac ceea ce este corect.

De Ziua Mamei, la doar doi ani de la divort, in timp ce intram in biserica, am observat multe flori in puse in ghivece mici de fiecare parte a altarului. In timpul slujbei, preotul ne-a spus ca pentru el a fi mama este cel mai dificil lucru din lume… iar toate mamele merita respect din partea copiilor. Apoi, a rugat fiecare copil sa vina in fata si sa aleaga cate o floare pe care sa o ofere mamei sale ca simbol al dragostei si al aprecierii.

Fiul si fiica mea, tinandu-se de mana, au mers pana la altar cu ceilalti copii. Impreuna s-au gandit ce floare sa imi aleaga. Trecuseram prin multe momente dificile, iar aceasta mica atentie era tot ce imi trebuia pentru a avea puterea de a merge mai departe.

M-am uitat la minunatele begunii, la crinii imperiali, la panselute purpurii.. deja ma gandeam unde as putea planta flori atat de frumoase. Eram convinsa ca imi vor alege cea mai frumoasa floare pentru a imi arata dragostea lor.

Micutii mei si-au luat treaba foarte in serios si s-au uitat cu mare atentie la fiecare vaza in parte. Ceilalti copii erau deja la locurile lor, iar mamele lor stateau mandre cu cate o floare in mana… iar ai mei nici nu se hotarasera. Apoi, cu o exclamatie de fericire ei au atras atentia ca au gasit floarea potrivita…

Cu zambetul pe buze, s-au intors la mine si mi-au oferit cadoul lor, acea floare care sa reprezinte dragostea si aprecierea fata de mine.

M-am uitat speriata la acea floare rupta, arsa de soare, bolnava. Fara niciun cuvant, am luat floarea din mana fiului meu. Ei au ales ceea mai mica si urata planta… nici nu avea flori, erau doar frunze. M-am uitat la ei, imi zambeau si aveau o privire calda; erau mandri de alegerea facuta. Stiind ca le-a luat foarte mult sa aleaga aceasta floare, am zambit si am acceptat cadoul.

Dar apoi nu am putut de curiozitate si i-am intrebat de ce din toate florile minunate de acolo au ales aceasta planta pentru mine?

Mangaindu-ma pe obraz, fiul meu a spus: “Aceasta parea ca are nevoie de tine, mama.”

In acel moment, lacrimile au inceput sa curga siroaie pe obrajii mei. Mi-am imbratisat ambii copii; ei imi oferisera cel mai frumos cadou de ziua mamei si eu nici nu imi dadusem seama. Munca mea grea si sacrificiile facute nu au fost in zadar…

Continue Reading

Și copiii bolnavi au dreptul la educație!

În prezent, în România există  peste 90.000 de ONG-uri grupate în asociaţii, fundaţii şi federaţii, ce au ca misiune  sprijinirea grupurilor mai puţin avantajate pentru a se integra în societate. Însă, de cele mai multe ori resursele sunt foarte limitate, ceea ce afectează destul de mult capacitatea de a acoperi nevoile societăţii în mod corespunzator. Fără voluntari, fără donații și fără resurse materiale, proiectele necesare pentru dezvoltarea comunităților și sprijinirea beneficiarilor nu ar putea fi implementate și dezvoltate pe termen lung.

Bursa Binelui este singura platformă online unde donațiile sunt necomisionate, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru o cauză. Toate plățile sunt 100% securizate și intră sub incidența legilor transferurilor bancare, platforma stimulând astfel plățile electronice cu cardul. Bursa Binelui este dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.

Campionatul de Bine, care se desfășoară în perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017, este o competiție pentru atragerea de donații adresată ONG-urilor din România, găzduită, organizată și implementată de Bursa Binelui. Premiile constau în dublarea sumelor atrase din donații de către organizațiile participante în Campionat, în limita a 5000 de euro, fiind recompensate primele trei proiecte care reușesc să adune cele mai multe donații individuale x numar de donatori unici.

În cele trei ediții ale Campionatului de Bine, organizațiile și proiectele înscrise în competiție au strâns donații în valoare de 180.000 de euro, valoarea totală a premiilor acordate de către BCR câștigătorilor fiind de încă 45.000 de euro.

Prin intermediul Campionatului de Bine, Bursa Binelui încurajează organizațiile neguvernamentale să stabilească o relaţie constantă, pe termen lung, cu publicul larg, donaţiile individuale reprezentând în acest moment instrumentul de fundraising social cu cel mai mare potenţial de creştere în România.

Fiecare dintre noi putem să ajutăm organizaţii non-profit care au nevoie de susţinere, făcând donaţii, alegând să voluntariem pentru diferitele proiecte sau promovând platforma în rândul cunoscuţilor.

Recent au fost aleși finaliștii Campionatului de Bine, în număr total de 42 de proiecte. Fiecare finalist luptă acum pentru a strânge donații și a se situa până pe 15 februarie 2017, inclusiv, pe una dintre primele 3 poziții.

Un proiect important în care eu cred cu tărie și pe care îl susțin din tot sufletul meu se numește Școala pentru toți și are ca scop educația continuă a 200 copii/tineri în spitale. Știm cu toții că atunci când ne naștem dobândim o sumedenie de drepturi, dar și responsabilități. Dreptul la libertate, dreptul la educaţie, dreptul la libera exprimare, dreptul la vot, sunt doar câteva drepturi cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Susțin și cred în educaţie, deoarece consider că este indispensabilă pentru orice societate, pentru fiecare persoană, indiferent de naţionalitate, sex, sau religie Dreptul la educaţie este un drept de care ar trebui să beneficiem cu toţii… Și copiii bolnavi au dreptul la educație!

Proiectul Școala pentru toți este implementat de către Asociația P.A.V.E.L., o organizație non-guvernamentală cu experiență vastă în proiecte educaționale ,dar și socio-umanitare, care desfășoară încă din anul 2012 proiecte educaționale pentru copiii cu cancer internați îndelung.

Școala pentru toți aduce împreună 20 de profesori și voluntari care vor realiza pachete de lecții atractive și moderne și vor oferi elevilor posibilitatea de a concura cu șanse egale la evaluările naționale și pe piața muncii. Aceștia vor crea și oferi pachete de lecții digitale în toate ariile educaționale, permițând pregatirea la standarde corespunzătoare în spital, dar și acasă pentru 200 elevi cu vârste cuprinse între 6-19 ani.

Pentru elevul spitalizat timpul curge altfel, între perfuzii și analize. Nevoia lui de normalitate este acută. Educația în Școala de Spital și sesiunile de e-learning va conduce la buna pregatire, la succes în evaluarile periodice și examenele naționale. Fără implicarea societății, acești copii riscă să fie marginalizați în comunitățile lor sărace, departe de școală, fără perspectiva unei munci adaptate sănătății lor.

Împreună putem sprijini acest proiect să fie câștigător în Campionatul de bine! Contribuind cu o mică donație de doar 5 lei, alegem să combatem  abandonul școlar și să le asigurăm acestor copii bolnavi o viață mai bună.

Numai așa părinții acestor copii bolnavi își vor putea vedea și sprijini copiii evoluând educațional!

Intră și tu acum pe Bursa Binelui și donează pentru proiectul Școala pentru toți, proiect înscris în Campionatul de Bine!

 

Continue Reading

De ce binele este răsplătit cu rău?

Într-o zi, la uşa unui bătrân înţelept, a bătut o tânără necunoscută care, înecându-se în lacrimi, i-a povestit acestuia povestea sa.
Nu ştiu cum să trăiesc mai departe…”- a spus ea cu glas tremurând. ” Toată viaţa m-am comportat cu oamenii aşa cum aş fi vrut ca ei să se comporte cu mine. Eram cu ei sinceră şi cu sufletul deschis… Încercăm să-i ajut după puterile mele, fără să aştept ceva în schimb. Îi ajutam cu ce puteam. Eu, într-adevar, făceam totul necondiţionat, iar, în schimb, primeam doar răutate şi ironie. Mă doare enorm şi pur şi simplu am obosit… Va implor, spuneţi-mi ce să fac?”

Înţeleptul a ascultat-o răbdător şi apoi i-a dat un sfat:
Dezbracă-te şi plimba-te goală pe străzile oraşului”- a spus el liniştit.
Mă iertaţi dar eu încă n-am decăzut într-atât… Probabil aţi înnebunit sau glumiţi.”
Dacă voi face aşa ceva, nu ştiu ce pot aştepta de la trecători… Te pomeneşti că cineva mă va dezonora sau îşi va bate joc de mine…
Înţeleptul s-a ridicat brusc, a deschis uşa si-a pus pe masă o oglindă.
Îţi este ruşine să ieşi dezbrăcată afară, dar, dintr-un oarecare motiv, nu te sfieşti să umbli prin lume cu sufletul dezgolit deschis larg că această uşa. Le permiţi tuturor să-ţi pătrundă în suflet. Sufletul este o oglindă şi din această cauză ne putem observa pe noi înşine în sufletul altor oameni. Sufletul lor este plin de răutate şi patimi – anume o astfel de imagine ei văd în sufletul tău curat. Ei nu sunt destul de puternici şi nu au suficient curaj pentru a recunoaşte că eşti mai bună ca ei şi pentru a încerca să se schimbe. Din păcate, această este soarta celor cu adevărat curajoşi…
„Ce să fac atunci? Cum pot schimba această situaţie dacă nimic nu depinde de mine?”- a întrebat ea.
„Vino cu mine. Vreau să-ţi arăt ceva… Priveşte, această este grădina mea. De mulţi ani ud aceste flori de o frumuseţe nemaivăzută şi am grijă de ele. Sincer să fiu, n-am văzut niciodată cum înfloresc bobocii lor. Mi-a fost dat să le găsesc deja înflorite, cu frumuseţea lor atrăgătoare şi mireasma îmbătătoare. Copile, învaţă de la natură.
Priveşte aceste flori minunate şi fă precum ele – deschide-ţi atent sufletul în faţa oamenilor, în aşa fel încât ei să nu observe acest lucru. Deschide-ţi sufletul doar oamenilor buni Fugi de cei care îţi rup petalele şi le calcă în picioare. Aceste buruieni încă mai au de învăţat ca să ajungă la acelaşi nivel cu tine şi de aceea tu nu ai cum să-i ajuţi. Tot ce vor vedea la tine este oglindirea lor pocită.”
În lume există multă murdărie şi răutate. Dar cel ce doreşte, poate rămâne curat…
Fii sincer şi cinstit înaintea ta şi înaintea celorlalţi. Totuşi reţine: nu merită să arunci perle la porci. Nu va fi de folos nici lor, nici ţie…

Continue Reading

Vreau să divorţez!

Când am ajuns acasă în acea seară, soţia mea tocmai servea cina. I-am luat mâna şi i-am spus franc: „Trebuie să-ţi mărturisesc ceva, după masă!”. S-a aşezat şi a început să mănânce încet. Observam durere în ochii ei.

Brusc, nu mai ştiam ce să-i spun şi cum să-i spun. Dar trebuia să-i spun. Voiam să divorţez. Am deschis discuţia calm. Ea nu părea să fie tulburată de cuvintele mele, dar m-a întrebat DE CE? Am ocolit răspunsul, iar asta a înfuriat-o! „NU eşti bărbat!”, mi-a spus.

În acea seară am mers la culcare separat şi n-am vorbit deloc unul cu altul. Ea plângea încet. Ştiam că voia să afle ce s-a întâmplat cu căsnicia noastră. Însă nu i-aş fi putut da un răspuns satisfăcător. De fapt, întâlnisem o fată încântătoare. Pe ea n-o mai iubeam. Îmi era doar milă de ea.

Cu un mare sentiment de vină, i-am propus soţiei o înţelegere de divorţ prin care îi lăsam casa, 30% din firmă şi maşina. A rămas mută în faţa hârtiei, apoi a izbucnit. Am simţit cum inima ei se rupe în mii de bucăţi. Această femeie care a petrecut 10 ani din viaţa ei cu mine îmi devenise dintr-o dată o străină. Îmi părea rău pentru timpul pe care l-a pierdut cu mine, resursele şi energia consumate pentru care nu i le mai puteam da înapoi, pentru că o iubesc pe cealaltă atât de mult.

Pentru mine, acest plâns a însemnat o uşurare. Mă aşteptam să plângă şi văzând-o că face acest lucru a fost pentru mine ca o eliberare. Iar ideea divorţului care mă obseda deja de câteva săptămâni mi se părea acum mai clară şi cea mai potrivită soluţie.

A doua zi când am venit acasă, ea era la masa din bucătărie şi scria ceva. M-am dus direct la culcare şi am adormit foarte repede pentru că petrecusem cu cealaltă şi eram foarte obosit. Când m-am trezit mai târziu, ea era tot la masa din bucătărie şi scria. Nu-mi păsa deloc de ce făcea acolo. M-am dus din nou la culcare.

Dimineaţa mi-a prezentat condiţiile ei pentru divorţ: nu voia nimic de la mine, însă avea nevoie de o lună până la divorţ. Băiatul nostru urma să dea examen la finalul lunii şi avea nevoie de linişte şi de o viaţă normală pentru a nu fi tulburat. Un divorţ l-ar fi distrus. Aici avea dreptate. Dar a mai fost o condiţie, foarte ciudată. Voia ca timp de o lună să o iau în braţe şi să o scot din dormitor pentru a o duce afară să plece la serviciu. Aşa am făcut când am plecat de la restaurant în ziua nunţii noastre. “E nebună!”, mi-am zis. Dar, ultimele zile din viaţa noastră de cuplu trebuiau să fie cât mai agreabile, astfel încât băiatul nostru să nu fie afectat. Aşa că am acceptat.

Continue Reading