Adam si Eva

„Pretextul romanului Adam şi Eva e o scenă trăită prin septembrie 1918 la Iaşi. Pe strada Lăpuşneanu, pe o răpăială de ploaie, am întâlnit o femeie cu umbrelă.

Din depărtare m-au uimit ochii ei verzi, mari, parcă speriaţi, care mă priveau cu o mirare ce simţeam că trebuie să fie şi în ochii mei. Femeia mi se părea cunoscută, deşi îmi dădeam perfect seama că n-am mai văzut-o niciodată. Din toată înfăţişarea ei înţelegeam că şi ea avea aceeaşi impresie.

Am trecut privindu-ne cu bucurie şi curiozitate, ca şi când ne-am fi revăzut după vreme îndelungată. Nu ne-am oprit însă deşi am dorit amândoi. Umbrela îi alunecase într-o parte.

Din figura ei totuşi n-am reţinut decât ochii şi mai mult privirea. După ce am trecut câţiva paşi, mi-a părut rău că nu m-am oprit şi am întors capul. Făcuse şi ea aceeaşi mişcare, îndemnată desigur de acelaşi imbold.

Pe urmă a dispărut pentru totdeauna…“ (Liviu Rebreanu)

„Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.”

„Inima omului dezleagă uşor toate tainele. Inima e cheia înţelelepciunii.”

„Iubire şi Dumnezeu, conştient sau inconştient, trebuie să alcătuiască suprema preocupare a sufletului omenesc. Fără de ele omul nici n-ar putea exista!”

„În clipa morţii de-abia omul e dezlegat să explice ceea ce n-a putut înţelege pe pământ: începutul şi sfârşitul între care se înşiră cele şapte vieţi ale sufletului.”

 

 

Facebook Comments

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *