Pe firul de păianjen al memoriei

Un veritabil jurnal intim în care Cella Serghi ne oferă o fascinantă cronică a vieții literare din perioada interbelică și unde se regăsesc atât personalitățile ce i-au marcat viața și cariera – Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Curzio Malaparte –, cât și iubirea sa neîmplinită pentru Camil Petrescu sau strânsa prietenie cu Mihail Sebastian.

„Aș vrea să nu fi trecut degeaba prin viață. Ploaia care cade acum pe streașină, pe geam și pe asfalt și care miroase și rasună a vară aș vrea s-o fixez, să rămână aici pe foaia asta ca o pânză din cele facute să nu piară, ca să trăiesc și eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei, și ea prin mine, să trecem împreună prin toate viețile care vor urma și să ramânem vii ca acum, când îi ascult rostogolirea.”

„Fericirea nu-i vesela. E sfioasa si trista. Nu-ti vine sa sari, sa dansezi, sa-ti arunci caciula in tavan. Nu-ti vine sa chiui, sa cinti. Iti vine sa stringi ochii si pumnii, sa te aduni ca pentru o rugaciune”.

„- N-ai nelinişti, incertitudini? mă intrebă Camil.
– Neliniştile le-am moştenit. Incertitudini? Nu, slavă Domnului! Trăiesc între două certitudini. M-am născut şi am să mor.
Camil e dezarmat.”

Camil Petrescu ii spunea:

” Când vorbeşti mult, gândurile se risipesc, sentimentele se volatizează prin vorbe. Albina nu pierde nici un pic de polen, îl adună. Gândeşte-te la artificiile pomului de Crăciun. Cum le dai un chibrit se aprind o clipă, dar după se sting imediat, iremediabil. Păstrează-ţi personalitatea. Fii mai calculată. Răsfrânge în tine sentimente, impresii, aprecieri. E un şiretlic al naturii intime această nevoie de discuţie, de confidenţe, de prea numeroase prietenii. Disciplinează-te. Ai un fel de grizerie verbală, care te satisface pe moment, dar ce rămîne? Trebuie să aduni în tine tot. Acest tot va izbucni într-o zi în scris. Poţi să stai lângă un cireş şi să aştepţi să se coacă, dar să stai lîngă un plop şi să aştepţi ivirea cireşelor? Asta nu! Nu se scrie un roman spunând : vreau să scriu!”

 

Continue Reading

Memoriile unei gheişe

Romanul spune povestea micuţei Chiyo, mezina unei familii sărace de pescari, vândută ca sclavă. Frumuseţea ei o ajută în vestitul Gion al anilor „˜30 să fie cumpărată de o okiya, o casă de gheişe. Aici, trecând peste toate piedicile şi intrigile, este educată pentru a deveni gheişă. Viziunii sale individuale a Gionului, se adaugă o imagine de ansamblu, a Japoniei dinaintea şi după cel de al doilea război mondial.

„Speranţele sunt ca podoabele de păr. Fetele vor să poarte prea multe. Când ajung femei bătrâne, arată caraghios şi numai cu una singură.”

„Mă întrebam dacă bărbaţii pot fi atât de orbiţi de frumuseţe încât să fie dispuşi să-şi petreacă viaţa alături de un demon, cu condiţia să fie un demon frumos.”

„Ne trăim viaţa ca apa care curge la vale, mergând într-o direcţie, până ne izbim de ceva care ne forţează să găsim un nou curs.”

„Nu-i poţi cere soarelui mai multă lumină sau ploii mai multă apă.”

„Durerea e un lucru foarte ciudat; suntem atât de neputincioşi în faţa ei. E ca o fereastră care se deschide atunci când vrea ea. Camera se răceşte şi nu putem decât să tremurăm. Dar de fiecare dată se deschide mai puţin, până când, într-o zi, ne întrebăm ce s-a ales de ea.”

„Nu cred că putem vorbi deschis despre suferinţa noastră decât după ce ea s-a sfârşit.”

„Aş vrea să cred că viaţa e mai mult decât un râu care ne poartă cu el, cu burta în sus.”

„Apa nu aşteaptă niciodată. Îşi schimbă forma, curge pe lângă obstacole şi găseşte calea secretă la care nimeni nu s-a gândit – spărtura minusculă din acoperiş sau din podea. Fără doar şi poate, e cel mai versatil din cele cinci elemente. Poate spăla pământul, poate stinge focul, poate subţia metalul. Nici chiar lemnul, care e complementul ei natural, nu poate supravieţui fără apă.”

 

Continue Reading