De ce binele este răsplătit cu rău?

Într-o zi, la uşa unui bătrân înţelept, a bătut o tânără necunoscută care, înecându-se în lacrimi, i-a povestit acestuia povestea sa.
Nu ştiu cum să trăiesc mai departe…”- a spus ea cu glas tremurând. ” Toată viaţa m-am comportat cu oamenii aşa cum aş fi vrut ca ei să se comporte cu mine. Eram cu ei sinceră şi cu sufletul deschis… Încercăm să-i ajut după puterile mele, fără să aştept ceva în schimb. Îi ajutam cu ce puteam. Eu, într-adevar, făceam totul necondiţionat, iar, în schimb, primeam doar răutate şi ironie. Mă doare enorm şi pur şi simplu am obosit… Va implor, spuneţi-mi ce să fac?”

Înţeleptul a ascultat-o răbdător şi apoi i-a dat un sfat:
Dezbracă-te şi plimba-te goală pe străzile oraşului”- a spus el liniştit.
Mă iertaţi dar eu încă n-am decăzut într-atât… Probabil aţi înnebunit sau glumiţi.”
Dacă voi face aşa ceva, nu ştiu ce pot aştepta de la trecători… Te pomeneşti că cineva mă va dezonora sau îşi va bate joc de mine…
Înţeleptul s-a ridicat brusc, a deschis uşa si-a pus pe masă o oglindă.
Îţi este ruşine să ieşi dezbrăcată afară, dar, dintr-un oarecare motiv, nu te sfieşti să umbli prin lume cu sufletul dezgolit deschis larg că această uşa. Le permiţi tuturor să-ţi pătrundă în suflet. Sufletul este o oglindă şi din această cauză ne putem observa pe noi înşine în sufletul altor oameni. Sufletul lor este plin de răutate şi patimi – anume o astfel de imagine ei văd în sufletul tău curat. Ei nu sunt destul de puternici şi nu au suficient curaj pentru a recunoaşte că eşti mai bună ca ei şi pentru a încerca să se schimbe. Din păcate, această este soarta celor cu adevărat curajoşi…
„Ce să fac atunci? Cum pot schimba această situaţie dacă nimic nu depinde de mine?”- a întrebat ea.
„Vino cu mine. Vreau să-ţi arăt ceva… Priveşte, această este grădina mea. De mulţi ani ud aceste flori de o frumuseţe nemaivăzută şi am grijă de ele. Sincer să fiu, n-am văzut niciodată cum înfloresc bobocii lor. Mi-a fost dat să le găsesc deja înflorite, cu frumuseţea lor atrăgătoare şi mireasma îmbătătoare. Copile, învaţă de la natură.
Priveşte aceste flori minunate şi fă precum ele – deschide-ţi atent sufletul în faţa oamenilor, în aşa fel încât ei să nu observe acest lucru. Deschide-ţi sufletul doar oamenilor buni Fugi de cei care îţi rup petalele şi le calcă în picioare. Aceste buruieni încă mai au de învăţat ca să ajungă la acelaşi nivel cu tine şi de aceea tu nu ai cum să-i ajuţi. Tot ce vor vedea la tine este oglindirea lor pocită.”
În lume există multă murdărie şi răutate. Dar cel ce doreşte, poate rămâne curat…
Fii sincer şi cinstit înaintea ta şi înaintea celorlalţi. Totuşi reţine: nu merită să arunci perle la porci. Nu va fi de folos nici lor, nici ţie…

Continue Reading

Vreau să divorţez!

Când am ajuns acasă în acea seară, soţia mea tocmai servea cina. I-am luat mâna şi i-am spus franc: „Trebuie să-ţi mărturisesc ceva, după masă!”. S-a aşezat şi a început să mănânce încet. Observam durere în ochii ei.

Brusc, nu mai ştiam ce să-i spun şi cum să-i spun. Dar trebuia să-i spun. Voiam să divorţez. Am deschis discuţia calm. Ea nu părea să fie tulburată de cuvintele mele, dar m-a întrebat DE CE? Am ocolit răspunsul, iar asta a înfuriat-o! „NU eşti bărbat!”, mi-a spus.

În acea seară am mers la culcare separat şi n-am vorbit deloc unul cu altul. Ea plângea încet. Ştiam că voia să afle ce s-a întâmplat cu căsnicia noastră. Însă nu i-aş fi putut da un răspuns satisfăcător. De fapt, întâlnisem o fată încântătoare. Pe ea n-o mai iubeam. Îmi era doar milă de ea.

Cu un mare sentiment de vină, i-am propus soţiei o înţelegere de divorţ prin care îi lăsam casa, 30% din firmă şi maşina. A rămas mută în faţa hârtiei, apoi a izbucnit. Am simţit cum inima ei se rupe în mii de bucăţi. Această femeie care a petrecut 10 ani din viaţa ei cu mine îmi devenise dintr-o dată o străină. Îmi părea rău pentru timpul pe care l-a pierdut cu mine, resursele şi energia consumate pentru care nu i le mai puteam da înapoi, pentru că o iubesc pe cealaltă atât de mult.

Pentru mine, acest plâns a însemnat o uşurare. Mă aşteptam să plângă şi văzând-o că face acest lucru a fost pentru mine ca o eliberare. Iar ideea divorţului care mă obseda deja de câteva săptămâni mi se părea acum mai clară şi cea mai potrivită soluţie.

A doua zi când am venit acasă, ea era la masa din bucătărie şi scria ceva. M-am dus direct la culcare şi am adormit foarte repede pentru că petrecusem cu cealaltă şi eram foarte obosit. Când m-am trezit mai târziu, ea era tot la masa din bucătărie şi scria. Nu-mi păsa deloc de ce făcea acolo. M-am dus din nou la culcare.

Dimineaţa mi-a prezentat condiţiile ei pentru divorţ: nu voia nimic de la mine, însă avea nevoie de o lună până la divorţ. Băiatul nostru urma să dea examen la finalul lunii şi avea nevoie de linişte şi de o viaţă normală pentru a nu fi tulburat. Un divorţ l-ar fi distrus. Aici avea dreptate. Dar a mai fost o condiţie, foarte ciudată. Voia ca timp de o lună să o iau în braţe şi să o scot din dormitor pentru a o duce afară să plece la serviciu. Aşa am făcut când am plecat de la restaurant în ziua nunţii noastre. “E nebună!”, mi-am zis. Dar, ultimele zile din viaţa noastră de cuplu trebuiau să fie cât mai agreabile, astfel încât băiatul nostru să nu fie afectat. Aşa că am acceptat.

Continue Reading