Soarta si destin

De multe ori obisnuim sa confundam termenul de soarta cu cel de destin.

 

Soarta reprezinta mediul intern ( informatia genetica pe care o mostenim de la parinti, bunici, strabunici)  si extern ( noi, toti oamenii , ne nastem pe planeta Pamant, intr-o anumita tara, cu o anumita cultura, religie, intr-un anumit mediu, intr-o familie). Tot ceea ce exista inainte de nasterea noastra si nu putem schimba reprezinta soarta.

Tot ceea ce modificam, construim, dezvoltam prin exercitiu sau experiente, reprezinta destinul nostru. Omul in timpul vietii traieste intr-un mediu inconjurator, in spatiul variantelor si are posibilitatea sa faca alegeri. In fiecare moment al vietii alegand sau nealegand ceva noi ne trasam un destin prin viata. Persoanele nascute in acelasi timp, cum ar fi gemenii, au aceeasi soarta dar au un destin diferit. De ce ? Pentru ca in cursul vietii fac alegeri diferite. Sa ne imaginam ca doi gemeni si au propus sa parcurga un traseu si sa ajunga catre aceeasi destinatie. Scopul lor este sa ajunga in acel loc care ii vor face sa se simta fericiti si impliniti. Unul dintre ei merge incet, cu viteza constanta, dar fara sa se opreasca pe drum si  ajunge la aceea destinatie. Celalalt, pe drum mai opreste, mai admira peisajele,  se cazeaza la un hotel, doarme, mai apoi pleaca. Dupa aceea, se imprieteneste cu cineva, mai sta cateva saptamani, dupa aceea realizeaza ca trebuie sa plece, ca lui nu ii place in acel loc si trece o perioada de timp. Pana cand al doilea ajunge la destinatie, primul deja si-a construit acolo o familie, o casa. Soarta lor era asemanatoare, dar destinul lor si l-au creat in functie de alegerile facute.

Toti oamenii se nasc pe acest pamant cu un scop, cu un drum al vietii care trebuie parcurs. Atunci cand facem o alegere ne apropiem sau ne indepartam mai mult de destinatie.

 

 

Sursa foto: www.pinterest.com

 

Continue Reading

O viata fara obstacole, este o viata limitata!

Continue Reading

Povestea celor trei copaci

A fost odata ca niciodata un deal. Pe dealul acesta cresteau trei copaci inalti. Cum e vorba de o poveste, copacii aveau si ei visurile lor, pe care si le povesteau unul altuia.

Primul a spus:
-Eu vreau sa fiu transformat intr-o corabie, sa duc pe mare printii si printesele lumii.
-Eu, zise al doilea copac, as vrea sa fiu transformat intr-un sipet, care sa tina comorile cele mai de pret si cele mai mari, ale lumii.
-Eu, zise ultimul copac, vreau sa ajung cel mai mare si cel mai falnic copac, de pe dealul asta si sa se uite toti oamenii cu respect la mine.

Intr-o zi au venit taietorii de lemne. Primul copac jubila cand a fost taiat, caci se vedea cea mai mare corabie construita vreodata. Al doilea la fel, caci se vedea o lada plina cu aur curat. Al treilea era ingrozit, dar a fost si el taiat.

Primul copac a fost dus intr-un sat de pescari si transformat in cateva barci de pescuit. Al doilea, in loc de lada cu comori a fost facut iesle pentru animale. Al treilea a fost taiat in doua bucati si lasat intr-un grajd vreme de multi ani. Visurile copacilor pareau sa fi fost sfaramate. Comorile, corabiile si semetia, pareau acum atat de departe. Dar…

Peste ani, o femeie insarcinata nu a avut unde sa nasca si a nascut in ieslea facuta din trunchiul primului copac. Mai tarziu, fiul ei a iesit pe mare int-una din barcile facute din trunchiul celui de-al doilea copac si s-a facut furtuna mare. El a spus furtunii sa stea si furtuna L-a ascultat. Dupa o vreme, omul acela a carat in spatele lui lemnele facute din cel de-al treilea copac, si a fost rastignit pe o cruce facuta din lemnul acestuia.

O iesle poate sa tina cea mai mare comoara, o barca de pescuit poate sa-l transporte pe cel mai mare rege, iar doua lemne pot fi cel mai inalt si cel mai falnic copac vazut vreodata.

Legendă populară

Sursa foto: www.pixabay.com

Continue Reading

Cand crezi ca ai gasit toate raspunsurile, vine viata si schimba intrebarile…

Am invatat ca oricat de intunecat ar fi drumul pe care ne duce uneori viata, undeva, acolo, se afla o luminita care ne va arata iesirea.  Uneori e bine sa te ratacesti, pentru a realiza ca ai gasit drumul cel mai bun. Am intalnit multe pietre in calea mea, dar stiu ca de mine a depins ce sa construiesc cu ele: un pod sau un zid. Mi-am urmat drumul in tacere…Chiar daca lacrimi de durere m-au rascolit, dorinta mea a fost sa ii fac pe cei din jurul meu fericiti. Si nu am reusit mereu…Oricat de greu mi-ar fi aleg sa merg pe drumul meu alaturi de Dumnezeu.

Dumnezeu are un scop pentru durerea nostra, un motiv pentru bataliile noastre si o recompensa pentru credinta noastra! Oricate probleme am avea, El nu ne lasa, ne intareste si ne da putere sa trecem peste toate. Se spune ca, pentru fiecare incercare, primim de la El o binecuvantare. Toate pe lumea asta au rostul lor, nimic nu este intamplator.

Am invatat ca pentru a fi fericiti trebuie sa ne gandim la ce avem, nu la ce ne lipseste. De cele mai multe ori, inima are nevoie de lucruri simple pentru a fi fericita.  Sa nu uitam ca fericirea nu este ceea ce stim, ci ceea ce simtim! Ochii au nevoie de lumina pentru a vedea, iar sufletul are nevoie de iubire pentru a trai. Calitatea sufletului nostru ne face fericiti.  Cea mai grea lupta este cea care se da intre inima si mintea noastra. Nu stii niciodata pe care sa o asculti…

Continue Reading

Joia Mare- traditii si obiceiuri

imagini-desktop-de-pus-pe-cu-iepurasi-si-oua-paste-b-o-ibackgroundz.com

În Joia Mare se praznuieste spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, Cina cea de Taina, rugaciunea din gradina Ghetsimani si vinderea Domnului de catre Iuda. In seara acestei zile crestinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul tarii, fetele fac cate 12 noduri unei ate, punandu-si la fiecare cate o dorinta si dezlegandu-le cand dorinta s-a implinit. Acesta ata si-o pun sub perna seara, crezand ca-si vor visa ursitul. Tot aici se pastreaza obiceiul de a spala picioarele celor din casa (copii) de catre femeile mai in varsta. In Vestul tarii, o familie care prepara painea pentru Paste, pentru biserica, o aduce acum cu vase noi, cu lumanari si vin, pentru a ramane pana la Pasti. Din Joia Mare pana in ziua de Pasti se zice ca nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toaca.

Tradiţii în Săptămâna Mare – Nu se doarme în Joia Mare

Nu se doarme în Joia Mare! În credinţa populară, cine doarme în această zi, Joia Mare, va fi leneş tot anul. De asemenea, se spune că aceste persoane nu vor reuşi să ducă un lucru la bun sfârşit, chiar dacă sarcina e una destul de uşor de îndeplinit.
In traditiile romanilor, Joia Mare se mai numeste Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimarita. Ea este termenul pana la care femeile trebuiau sa termine de tors canepa. La cele lenese se spunea ca vine Joimarita sa vada ce-au lucrat. Iar daca le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie batrana mergea pe la casele cu fete mari si dadea foc canepii netoarse. Sau copiii, unsi pe fata cu negreala, mergeau sa le indemne la lucru pe fetele de maritat si sa primeasca oua pentru incondeiat de Paste, zicand: „Catii / Matii / Toarse caltii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul sa ti-l vaz! / Si de-l ai, / Sa te – nduri si sa ne dai / Cele oua – ncondeiate / De acolo din covate”.

Joia Mare este considerata binefacatoare pentru morti. Acum se face ultima pomenire a mortilor din Postul Mare. In Oltenia si acum se fac in zori, in curti si / sau la morminte focuri pentru morti din boz sau nuiele; se spune ca ele inchipuiesc focul pe care l-au facut slujitorii lui Caiafa in curtea arhiereasca, sa se incalzeasca la el, cand Iuda l-a vandut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfantul Petru, cand s-a lepadat de Hristos.

In unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se striga peste sat. Dar strigarea o facea Voevoda Tiganilor – un flacau caruia i se comunicau abaterile fetelor si feciorilor din Postul Mare.

Joia Mare este cunoscuta mai ales, in cultura populara actuala, ca ziua in care se inrosesc ouale; pentru ca se spune ca ouale inrosite sau impistrite in aceasta zi nu se strica tot anul. De asemenea, oamenii cred ca aceste oua sfintite si ingropate la mosie o feresc de piatra.

Ouale se spala cu detergent, se clatesc, se lasa la uscat, apoi se fierb in vopsea. Pe langa oua rosii, romanii contemporani mai vopsesc ouale si in galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunza, apoi il leaga intr-un ciorap subtire si asa il fierb, ca sa iasa „cu model”.

Mai demult, ouale se vopseau cu coji de ceapa, cu sunatoare (pojarnita), cu coaja de crin rosu sau cu flori de tei; luciul li se dadea stergandu-le, dupa ce s-au fiert, cu slanina sau cu untura.

Spiritualitatea romaneasca pastreaza si cateva legende referitoare la inrosirea oualor. Cea mai cunoscuta spune ca, intalnindu-se cu jidanii, Maria Magdalena le-a spus ca Hristos a inviat. Iar ei au raspuns ca atunci va invia Hristos, cand se vor inrosi ouale din cosul ei. Si pe data, ouale s-au facut rosii. Se mai spune ca, dupa Inviere, jidanii au aruncat cu pietre in Maria Magdalena. Iar pietrele se prefaceau in oua rosii. Alta legenda spune ca, sub crucea pe care a fost rastignit Hristos, Maria Magdalena a pus un cos cu oua si ele s-au inrosit de la sangele ce cadea din ranile Domnului. Exista si alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atat de raspandit pe teritoriul romanesc, asa cum era si in trecut, ceea ce l-a facut pe un calator turc din secolul al XVIII-lea sa numeasca Pastele sarbatoarea de oua rosii a ghiaurilor (crestini) valahi.

Dar oul, simbol al fecunditatii si al formei aproape desavarsite, era folosit si de alte popoare, in ritualurile lor de sarbatori. Popoarele Asiei si Europei, care serbau Anul Nou la echinoctiul de primavara, ofereau in dar, prietenilor si vecinilor, oua rosii. Acest obicei, mult practicat in Italia, Spania, Franta, Rusia si chiar in Persia, s-a transmis crestinilor de la pagani. Si romanii se zice ca foloseau ouale rosii la sarbatoarea lui Janus. La persi, egipteni, greci si gali oul era emblema universului, opera divinitatii supreme. La crestini se credea ca el il reprezinta pe Creator, care creeaza tot si contine in sine totul. La romani este nelipsit in ultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paste, dupa ce este sfintit si toata familia ciocneste oua. In dimineata primei zile de Paste, e obiceiul, in Bucovina, de a te spala cu ou rosu si cu bani, ca sa ai fata rosie ca oul si sa fii bogat tot anul.

Ouale colorate in alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primaverii. Cele colorate in negru simbolizeaza chinul si durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar, daca vrem sa vorbim despre arta populara in privinta ornarii oualor de Paste, trebuie sa ne referim la incondeiatul oualor. Ouale inchistrite sunt simbolul Mantuitorului, care a iesit din mormant si a inviat, precum puiul din gaoace. In Bucovina (si nu numai) ele se numesc si „oua muncite”, dedicand stradania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.

Tehnica difera in functie de zona, timp, creatorul popular. Cea mai raspandita si mai renumita traditie a incondeiatului oualor este in Bucovina. Mai intai, aici se incondeiau oua crude, apoi fierte, iar azi se inchistresc oua golite de continut. Instrumentul cu care se „scriu” ouale se numeste chisita (un varf ascutit de tabla de arama, fixat intr-o maciulie a unui bat plat). Tehnica traditionala spune ca la incondeiat se misca oul, iar nu instrumentul. Acum se mai foloseste si penita, in cazul incodeierii oualor cu tus.

Tehnicile sunt diferite. Cea mai apropiata de traditie este incondeierea prin acoperirea succesiva cu ceara, apoi scufundarea oului in diferite bai de vopsea: intai galben, apoi rosu, verde, albastru, negru.

In ornarea oualor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe. Dintre ele amintim romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, puncte, frunza de stejar, bradul, floarea de maces, graul, coarnele berbecului, pestele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cararea (calea) ratacita, carligul ciobanului, crucea Pastelui, etc. Mai nou se intalnesc icoane pictate pe oua sau in interiorul oului. Tot un motiv traditional il constituie incondeierea cu increteli (motive ornamentale) de pe camasile populare.

Se mai intalnesc si alte motive: sarpele, grebla, furca, cibotica cucului, hora, closca cu pui, coada randunicii, laba gastei, coltul porcului, strugurele, ciresica, floarea pastii, fierul plugului, cheptenul, fraul, ferestruica, etc., prezente, mai nou, in zona Branului. Dar se mai incondeiaza oua si in Vrancea, in Oltenia, etc.

In ziua de azi se intalnesc si alte tehnici: incondeierea cu ceara colorata, cu ceara arsa, cu tusuri, etc. La urma, oualor li se da luciu cu lac.

In cultura populara actuala, ouale impistrite sunt, mai mult, obiecte de arta. Este o adevarata industrie a incondeierii oualor, care constituie mandria Pastelui bucovinean. Ele sunt vandute si peste hotare (mai ales cele din Bucovina), fiind deosebit de apreciate si de straini. Insa traditia general tinuta de romani este inrosirea oualor, care este o adevarata marca identitara si o indeletnicire speciala a fiecarei gospodine pentru Joia Mare.

Continue Reading

Dincolo de cuvinte

Se spune ca fiecare om este o taină pentru celalalt, iar cuvintele sunt șoapte ale sufletului și minții noastre. Există cuvinte vii și cuvinte moarte. Rostim cuvinte cu direcție și cuvinte fără rost. Folosim cuvinte pe post de chei în diferite situații.

Poți dărâma un perete, arde o carte, zgâria o marmura,  însă nu prea poți șterge urma unui cuvânt din inima cuiva, căci cuvintele pe care le rostim ajung mult mai departe decât putem ajunge noi.

Există cuvinte care lovesc mai mult decât bătaia.  Cuvintele au ajuns cele mai de temut arme.

Imaginează-ți cuvântul precum o săgeată ce, odată lansată din arc, nu mai poate fi adusă înapoi.De aceea, el trebuie cântărit, îngrijit și stropit măcar cu puțin suflet de fiecare dată când îi dăm drumul din odăile inimii și gândurilor noastre.

Sursa: „Putine cuvinte, multa iubire”- Hrisostom Filipescu

Continue Reading