Toti oamenii sunt normali pana ajungi sa ii cunosti

Am primit o carte in dar ” Toti sunt normali pana ajungi sa ii cunosti” si mi-a placut foarte tare. Recunosc ca titlul mi-a starnit curiozitatea, mi-a captat atentia, si din cauza ca am experimentat de prea multe ori efectul de ” normalitate” il consider enorm de adevarat.

In majoritatea cazurilor observam oamenii pe care noi ii consideram anormali in functie de felul in care ii percepem. Daca sunt imbracati mai ciudat, au o frizura diferita sau ies in evidenta prin comportamentul lor exuberant ii catalogam in ” anormali”. De ce? Pentru ca ii vedem diferiti de noi, „normalitatea”, iesiti din tipare…Si ii judecam…facem greseala sa ii judecam si sa ii condamnam fara sa le oferim prezumtia de nevinovatie…

Dar oamenii pe care ii consideram normali…nu ii cunoastem…si uite asa ne lasam ghidati de aparente. Cu totii aratam lumii o imagine  despre noi cat mai buna, vrem sa parem mai buni decat suntem…si suntem normali atata timp cat pastram distanta.

Apropierea dintre oameni implica incredere, intelegere, comunicare, iar cu trecerea timpului le aflam slabiciunile, frustrarile, defectele…si nu ne mai par atat de „normali”. Prin consecinta devenim atat de insuportabili pentru cei care ne sunt aproape…

Fiecare caram dupa noi un bagaj, pe carte il tot umplem cu sentimente si resentimente: iubire, compasiune, invidie, mandrie, dispret. De cele mai multe ori suntem raniti de cei pe care ii iubim sau invers, ii ranim pe cei pe care ii iubim. Pentru ca intre noi nu exista distanta…E ca atunci cand  la un muzeu de arta fiind, admiri un tablou de la 15 cm distanta, dar nu reusesti sa vezi nimic. Si atunci faci doi pasi inapoi, chiar trei si surpriza: ce capodopera e in fata ta! … de departe imaginea ei prinde contur…

Daca vrem sa fim fericiti cu adevarat atunci trebuie sa ii acceptam pe ceilalti, sa incetam sa mai judecam oamenii si sa ii toleram asa cum sunt ei.

Sa privim iertarea ca pe o chirugie spirituala…asa cum spune autorul cartii John Ortberg.

 

 

Continue Reading

Un nou inceput

Un nou inceput


Vine o zi in viata asta cand te trezesti la realitate, cand totul se naruie, cand simti ca iti fuge pamantul de sub picioare. Si lumea ta se schimba… Totul in jur e altfel, e diferit. Si te transformi, esti obligat sa o faci, doar asa supravietuiesti. Esti intr-un punct zero, nu resusesti sa intelegi nimic. Si incepi sa construiesti un puzzle, zi de zi lucrezi la el…si simti ca e foarte greu, ca nu reusesti sa il termini. Te mai opresti, te mai gandesti, analizezi, observi si o iei de la capat. Timpul trece…te intrebi incotro te duci…Daca analizezi prea mult te pierzi in rationamente. Deci preferi sa lasi timpul sa treaca,  sa treaca mai repede, dar cu folos. Sa faci lucrurile sa mearga, sa le intelegi si sa le aprofundezi in mintea ta naiva. Si ajungi cateodata sa te intrebi: ” Unde am fost pana acum?” ; ” Eu de ce nu am stiut?”; „De ce eu?”, „Cum am ajuns aici?” …Sunt multe intrebari la care nu gasesti raspuns…si taci…asculti si taci…Apoi, incepi sa citesti, sa cauti raspunsuri, sa citesti orice…carti, articole, orice are legatura cu un cuvant existent in intrebarea ta fara raspuns…Si te opresti, si meditezi…Si o iei de la capat, cu si mai multa munca de cat inainte…incepi sa gandesti, sa observi, sa alegi…

Esti singura, iti dai seama? Doar tu, tu si cu tine…

Si astepti…

 

Continue Reading

Sufletul nostru dupa moarte

Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. „Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: „Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el.”. Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: „Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?”. In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: „Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.”. Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor.
Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: „Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.”. Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: „Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.”. Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zis catre ingeri: „Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.”. Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.”.
Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:

  1.  Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este este primit in rai, in mijlocul ingerilor;
  2.  daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta;
  3.  cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
  4. cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.

Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a treia zi,  a noua zi si a patruzecea zi? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc judecata particulara?
Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.
Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste –  in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile Sfintilor Parinti – aer. Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii.
Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti in Apocalipsa, zice ca ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul Pavel ii numeste „duhurile rautatii raspandite in aer” si pe capetenia lor „domnul puterii vazduhului„. Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau in iad ca si pacatosii.
Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor vointe.
Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.
Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 24 de parti sau tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate. Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca si de acelea pe care nu le-a comis.

Cele 24 de vami sunt urmatoarele:

  1. Vorbirea in desert si rasul batjocoritor
  2. Minciuna
  3. Clevetirea si judecata aproapelui
  4. Lacomia si betia
  5. Lenea
  6. Furtul
  7. Iubirea de argint
  8. Camata
  9. Nedreptatea
  10. Zavistia,dusmania, invidia
  11. Mandria
  12. Mania si iutimea
  13. Pomenirea de rau
  14. Uciderea
  15. Vrajitoria si farmecele
  16. Desfranarea
  17. Preadesfranarea si adulterul
  18. Sodomia
  19. Erezia
  20. Zgarcenia
  21. Idolatrizarea
  22. Sulemenirea (machiajul)
  23. Fumatul
  24. Simoniei (vine de la Simon Magul, cel care i-a cerul lui sf. Petru sa-I vanda darul de a face minuni).   

Pe langa timpul primit pentru pocainta, timpul de lucru pentru mantuire, esential in dobandirea vietii vesnice, exista si alti factori care influenteaza situatia noastra dupa moarte, si anume:

–          Efectul faptelor noaste ( fie ca au fost aparent fapte necugetate, poate ele au avut in timp un efect pozitiv sau vice versa, fapte care pareau bine intentionate dar care au daunat)

–          Rugaciunea Bisericii luptatoare – cei in viata care dau de pomana pentru cel in nevoie (in speta, Fericita Teodora a fost salvata de rugaciunile duhovnicului ei

Bogdaproste – Dumnezeu sa-l ierte!

–          Rugaciunea Sfintilor, a Bisericii Triumfatoare

–          Marturisirea si impartasirea.

Mantuirea se castiga prin trairea in Harul lui Dumnezeu, credinta prin cunoastere si patrundere pentru ca rezultatul sa fie colaborarea cu Dumnezeu prin actiune: gand, cuvant, fapta.

Grija trebuie avuta la pacatul care vine prin gand, gandul care se materializeaza prin cuvant iar cuvantul devine fapta. Daca fapta rea se transforma in obisnuinta atunci apare pericolul nebagarii de seama, opusul TRESVIEI, a constiintei treze.

O imagine care ilustreaza emblematic traditia ortodoxa a vamilor vazduhului o reprezinta scara cu 24 de trepte, pictata la Sucevita.

scara-raiului„Scara dumnezeiescului urcuş” – Mănăstirea Suceviţa”

 

  • Sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pr_mitrofan.html                           https://sfantuldumitruposta.wordpress.com/despre/despre-vamile-vazduhului/

 

  •   Sursa foto: http://www.doxologia.ro
Continue Reading

Valoarea vieţii noastre

Un consultant de renume şi-a început un seminar ţinând în mâna o bancnotă de 20 USD în faţa a 200 de oameni. A întrebat:“Cine vrea aceasta bancnotă de 20 $?” Imediat au început să se ridice mâinile iar consultantul a adăugat:
“Am să dau această bancnotă unuia dintre voi, dar mai întâi am să fac ceva cu ea.” Nici nu a terminta bine de vorbit că a şi început să mototolească bancnota. Apoi a întrebat din nou:
“Cine o mai vrea?” În aer mai erau ridicate mâini.
“Bine, adăugă consultantul, dar dacă fac asta?” şi a scăpat bancnota pe podea după care a început să o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era mototolită şi murdară.
“O mai vrea cineva?”, întrebă el surâzând. Normal că încă se mai vedeau mâini ridicate.
“Dragii mei prieteni, tocmai aţi învăţat o lecţie foarte valoroasă. Indiferent ce am facut eu cu banii, voi tot i-aţi vrut fiindcă aceştia nu şi-au pierdut valoarea. Încă valorează 20 $!”
Morala
De multe ori în viaţa noastră suntem părăsiţi, jigniţi, stropiţi cu noroi din cauza deciziilor pe care le luăm şi a circumstanţelor de care avem parte în viaţa noastră. Ajungem să credem că nu avem nicio valoare.
Dar să ştii că indiferent ce s-a întamplat şi ce se va întâmpla nu îţi vei pierde niciodată valoarea. Pentru cei care te iubesc tu eşti de nepreţuit. Valoarea vieţii noastre provine nu din ceea ce facem, pe cine cunoaştem ci din ceea ce suntem.
Continue Reading

Chemarea noastra la Arsenie Boca

De ziua mea am primit un cadou minunat: implinirea unei dorinte, aceea de a vizita Manastirea Prislop si mormantul lui Arsenie Boca.

manastirea-prislop-34Este incredibil cum a decurs totul! Este foarte clar ca Dumnezeu ne-a oferit protectie pentru a strabate acest drum lung si anevoios. A fost ceva divin, ingerii lui Dumnezeu ne-au ghidat si ne-au dus teferi si nevatamati la destinatie. In conditii normale aceasta excursie nu ar fi putut avea loc. Spun asta pentru ca trebuie sa fii un om nebun ca dupa o zi normala de munca si doar cateva ore de somn, pe o vreme ingrozitoare, cu doi copii mici in masina, sa pornesti la un asemenea drum.

Asa ca am plecat cu mic cu mare , dimineata devreme, undeva dupa orele 2:00 pe o ploaie torentiala catre acest loc sfant. Drumul pana acolo, in majoritatea timpului, a fost lung si greu de parcurs din cauza ploii si pentru ca inca nu se luminase de ziua. Nici un moment nu am simtit teama, eram siguri ca vom ajunge cu bine. Cu cat mi se parea mai greu, cu atat satisfactia ajungerii la destinatie crestea. Din auzite se spune ca daca Sfintul Parinte nu vrea sa ajungi la mormintul lui vei intimpina probleme pe drum si sint numeroase cazurile cind masini si chiar autocare care mergeau in acest pelerinaj au facut accidente sau au intimpinat diverse probleme si nu au ajuns la destinatia finala. Slava lui Dumnezeu pentru mila si iubirea ce ne o poarta, numai datorita Lui am reusit sa ne indeplinim dorinta! „Dorinta” este putin spus, de fapt este vorba despre o chemare, pentru ca asa am simtit, a fost chemati sa mergem acolo.

Am ajuns acolo la orele 8:00 si chiar daca afara ploua,  locul acela era senin si plin de oameni. Linistea sufleteasca si pacea ce te inconjoara dupa ce treci pragul manastirii te invaluie in divinitate…Ceea ce am simtit acolo a fost ceva inaltator si prea greu de exprimat in cuvinte, sufletul meu a regasit o parte din linistea interioara pe care nu o mai simtisem de mult timp. Este o stare frumoasa, cine a fost acolo poate confirma. Te incarci cu energie pozitiva si iti simti sufletul curat, usurat…este divin.

Mănăstirea Prislop este înconjurată de dealuri care coboară în pante domoale pâna aproape de monument. Manastirea a fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Sfantul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu. Manastirea Prislop este cunoscuta si sub numele de „Silvas”, dupa satul Silvasu de Sus, gasit pentru prima data in documente in anul 1360. La data de 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan (1920-1955), il aduce aici pe Ieromonahul Arsenie Boca, de la Manastirea Sambata de Sus, iar in 1950 au fost aduse si maicile.Ieromonahul Arsenie Boca a ramas in manastire pana in 1989, an in care a si trecut la Domnul. El a sculptat personal catapeteasma si executat mai multe lucrari de renovare a bisericii si a celorlalte cladiri, fapt pentru care este considerat astazi ca cel deal treilea ctitor al manastirii.

Am mers sa ne rugam la mormantul lui Arsenie Boca, din fericire nu am asteptat la rand mai mult de 15 minute. Este o senzatie aparte sa ajungi la mormant, sa traiesti clipa care te incearca la gandul ca acolo este ingropat parintele Arsenie Boca, un sfant al timpurilor noastre. Acolo erau oameni diversi, din toate partile lumii, de toate varstele , dar m-au impresionat cel mai mult oamenii in carucioare, bolnavi pentru ca se putea citi pe fetele lor fericirea si multumirea sufleteasca cand coborau de la mormant. Este ceva frumos, simti raiul, linistea, pacea, iubirea si bucuria de a trai.

M-am gandit inca de acasa cum o sa ma rog, ce ganduri voi avea in fata mormantului si surpriza…cand am ajuns in fata, cuvintele mi-au pierit, nu am mai stiut ce sa spun, ce simt, am simtit o emotie puternica. Aveam lacrimi si nu stiam de ce, de fericire sau tristete…Cred totusi ca au fost de fericire. Nu pot sa descriu in cuvinte, este mult prea frumos sentimentul care m-a incercat.

 

prislop-prislop-(170)

 

Dupa aceea, am aprins lumanari, am lasat pomelnice, am luat apa de la izvor…nici nu ne- am dat seama cand au trecut 3 ore… apoi ne-am urcat in masina pentru a ne intoarce acasa cu sufletele curate incarcate de energie pozitiva si liniste.

Recomand din tot sufletul meu sa mergeti acolo macar o data in viata. Este o mare bucurie sa simti atata liniste si pace in interior, dar si la exterior.

Nu puteam sa inchei  fara sa mentionez cateva din cuvintele Parintelui Arsenie Boca:

Eu nu vă dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o. Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările, vă veţi bucura. O veţi face?”

„Dragostea lui Dumnezeu pentru un pacatos este mai mare decat a celui mai mare sfant pentru Dumnezeu!” 

Sursa: http://jurnalspiritual.eu

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-prislop-67979.html

 

Continue Reading

Tehnica paharului cu apa

glassEra odata un profesor foarte apreciat de studentii si colegii de la universitatea unde preda. Intr-o zi, profesorul venise la curs cu o întârziere de aproape un sfert de ora ţinand în mână un pahar cu apă.

Nimeni nu şi-a dat seama despre acest detaliu până când profesorul, având paharul cu apă în mână, a început să se plimbe tăcut prin aulă.

studentsd

Studenţii îşi schimbara priviri nedumerite si îşi spuneau in sinea lor: „Cu siguranţă lecţia de astazi va fi despre optimism. Proful ne va întreba dacă e pe jumătate plin sau pe jumătate gol. Unii vor spune că e pe jumătate plin, alţii că e pe jumătate gol, iar alţii că e complet plin: jumătate apă, jumătate aer! Lecţia asta o ştim deja!”

Profesorul  s-a oprit şi i-a întrebat pe studenţi: „Ce părere aveţi, cât cântăreşte acest pahar cu apă?” Studenţii erau nedumeriţi de întrebare, însă mulţi dintre ei au răspuns: „Paharul are cu siguranţă o greutate cuprinsă între 150 şi 300 grame”. Profesorul le-a raspuns : „Greutatea absolută a paharului cu apă este irelevantă. Ceea ce contează cu adevărat este pentru cât timp îl ţii ridicat”. Bucuros că le-a captat atenţia studenţilor, profesorul a continuat: „Ridicaţi-l  pentru un minut şi nu veţi avea probleme. Ridicaţi-l pentru o oră şi vă veţi pomeni cu un braţ plin de durere. Ridicaţi-l pentru o zi întreagă şi vă veţi pricopsi cu un braţ paralizat”.

Studenţii continuară să-şi asculte cu atenţie profesorul: „În fiecare din aceste trei cazuri, greutatea paharului nu s-a schimbat. Cu toate acestea, cu cât trece mai mult timp, cu atât paharul devine mai greu. Stresul şi preocupările sunt precum acest pahar cu apă. Mici sau mari, indiferent cum vor fi ele, ceea ce contează este cât timp le acordăm. Dacă începem să ne gândim ele de mai multe pe zi, mintea noastră începe să se obosească şi devine nervoasă. Dacă ne gândim în continuu la preocupările noastre, mintea noastră  paralizează”. Profesorul avea întreaga atenţie a studenţilor, fapt pentru care a tras şi concluzia raţionamentului său: „Pentru a vă regăsi seninătatea, trebuie să învăţaţi să lăsaţi de-o parte stresul şi preocupările. Trebuie să învăţaţi să le acordaţi cât mai puţin timp posibil, concentrandu-va atenţia spre ceea ce vreţi, nu spre ceea ce nu vreţi. Trebuie să învăţaţi să puneţi jos paharul cu apă”.

 

Sursa foto: www.pinterest.com

Sursa: https://regelebarbos.wordpress.com/2013/06/17/regaseste-ti-seninatatea-cu-un-pahar-cu-apa/

Continue Reading